Am 37 de ani și nu am copii

Am 37 de ani și nu am copii

Conform normelor sociale, sunt un ratat. Un paria care nu a bifat, până la vârsta asta, așteptările societății: casă și familie tradițională. Am 37 de ani și nu sunt un român adevărat: n-am plantat un pom și n-am făcut un copil. Mint, pomul l-am plantat, că am fost la ceva acțiune de împădurire acum câțiva ani.

Am 37 de ani și nu sunt „în rând cu lumea”. Lumea compusă din familie și prieteni care sunt ca picătura românească a procreării: „Și, voi când faceți un copil?” Într-o lume ideală, întrebarea asta n-ar trebui să existe. Cei care pun întrebarea asta invadează intimitatea cu bocancii plini de noroiul ignoranței.

Se gândește cineva ce e în sufletul unei femei care încearcă să rămână gravidă, dar nu-i iese, când e întrebată de ce nu face copii? Nu, că scopul meschin al întrebării e ca lumea să afle de ce are o vârstă și nu corespunde normei. Într-o lume ideală, copiii nu se fac la normă, ci la dragoste. Faceți copii din dragoste!

Am 37 de ani și nu am un copil, pentru că „n-a fost niciodată momentul”. „Să ne concentrăm pe carierele noastre, să ne luăm o mașină, să ne luăm o casă, să facem suficienți bani încât să ne permitem un copil.” Din experiență vă spun că nu există „momentul perfect”, tot timpul va apărea o scuză ideală pentru fuga de responsabilitate. Vrei un copil, îl faci. Punct. Într-o lume ideală, copiii nu se fac după ce am bifat noi tot ce ne dorim din meniul vieții.

Schimbăm perspectiva. Alba-neagra. Există oameni care nu-și pun nicio întrebare înainte de a face un copil. E bine să-ți pui întrebări în viață, e bine să ai îndoieli, oamenii care au doar certitudini sunt periculoși. E bine să ai întrebări și îndoieli, mai ales când n-ai după ce bea apă.

Trăim în țara în care sărăcia și educația sunt legate ombilical. Sărăcia naște needucare și needucarea întreține sărăcia. Și din cercul ăsta vicios se nasc copii de sacrificiu. Peste o treime din copiii români trăiesc sub pragul sărăciei și peste 150 de mii se culcă flămânzi în fiecare seară, conform unui raport „Salvați Copiii” din 2019. Copii ai căror părinți n-au avut întrebări și îndoieli. Fabrici de copii.

O româncă și-a vândut fetele, una de 16 ani și una de 7 ani, unor proxeneți. Să cităm de pe news.ro: „Membrii grupării au racolat două victime minore, surori, în vârstă de 16, respectiv 7 ani la data comiterii faptelor, pe care le-au exploatat și abuzat sexual. Astfel, victima minoră, în vârstă de 16 ani la data faptelor, provine dintr-o familie dezorganizată, monoparentală, cu un nivel de trai scăzut.

Mama acesteia mai are o fiică pe care, în cursul anului 2017, când aceasta avea vârsta de 7 ani, a plasat-o unuia dintre suspecţii în cauză, în schimbul unei sume de bani, acesta din urmă abuzând sexual fetiţa, fapt care a generat disfuncţii ginecologice acesteia. În februarie 2018, un alt suspect a racolat-o şi pe victima de 16 ani, existând indicii că, în acest scop, i-ar fi plătit mamei victimei suma de 300 de lei.”

Nu știm povestea acestei femei. Poate a avut o viață bună și totul s-a dus dracului, până în pragul disperării care a împins-o să-și vândă fiicele. Poate nu și-a pus întrebări și n-a avut îndoieli când a adus niște copii într-o lume săracă. Poate e psihopată și nu simte empatie, nici măcar pentru propriii copii.

Știm doar faptele: o femeie săracă din țara asta a ajuns să-și vândă copiii. Una din cei aproape 5 milioane de români săraci, conform Institutului Național de Statistică.

Un alt raport „Salvați Copiii” ne spune că 23% dintre mamele sub 18 ani din Uniunea Europeană trăiesc în România. Un sfert dintre copiii României au copii, pentru că trăiesc într-o țară ținută în bezna sărăciei și needucării de niște politicieni meschini. O țară care joacă alba-neagra cu educația sexuală în școli, în timp ce din pântecele copilelor noastre ies copii de sacrificiu. O țară care și-a abandonat cetățenii, care ajung să-și vândă copiii.

Nu am copii, dar oare vreau să-i am în țara asta?

Lasă un răspuns