Ce suntem dispuși să sacrificăm pentru siguranță?

Ce suntem dispuși să sacrificăm pentru siguranță?

O declarație interesantă a profesorului Mircea Miclea, poate cel mai bun ministrul al Educației pe care l-a avut țara asta.

Din păcate, cred că, pentru ca să ne simțim în siguranță, vom renunța la o serie de lucruri pentru care înainte era imposibil să ne gândim să renunțăm, de exemplu la libertate. Vreau să vă dau un exemplu: în 1918, în Transilvania era vârful pandemiei de gripă spaniolă, erau sate întregi, orașe întregi în carantină. Cu toate acestea, fruntașii ardelenilor s-au dus din sat în sat, au ținut alegeri, și 120.000 de oameni s-au deplasat la Alba Iulia, exact în perioada maximă a crizei. Datorită lor, noi avem România pe care o avem. Unor oameni care au pus mai presus de siguranța lor un ideal național. Acum, în loc să avem un ideal național deasupra siguranței personale, siguranța personală este, pentru majoritatea oamenilor, totul. Sunt în stare să sacrifice pentru siguranță orice. Acesta este un regres mare. Dacă va continua, atunci vom renunța și la alte lucruri, și la libertate, și la dreptul la exprimare, numai ca să ne simțim în siguranță.

E o întrebare bună: până unde merge siguranța și unde începe renunțarea la valori, la sine? Chiar suntem în stare să sacrificăm TOTUL pentru siguranță? Să-l sacrificăm pe „împreună”, din paranoia, și să optăm pentru singuri, dar siguri?

Mă gândeam că există riscul ca, după ce vom ieși din case, distanțarea socială să devină un automatism, o stare de fapt. Ne vom obișnui să ținem metrul ăla între noi, vom fi mai precauți la atingeri, la mângâieri, vom fi mai atenți cu cine ne pupăm. Nu e rău să fim precauți, dar ne atingem, ne mângâiem și ne sărutăm de sute de mii de ani, chiar ne așteptăm să ne iasă? „Mamă, ce-aș săruta-o pe fata aia, dar dacă are covid?” Fiți, bă, serioși, o să se lase cu orgii.

Și mai sunt ăia care vor deveni atât de paranoici, încât se vor muta de tot în colivii. Oricum, mulți dintre noi trăiau în propriile colivii, pe care le-au construit, conștiincios, de-a lungul timpului. Și-au construit propriile închisori, unde se simt atât de bine, încât a început să li se pară normală detenția. Auto-detenția. Și stăteau în coliviile lor frumoase, și măcinau gânduri, frustrări, nerealizări, uitând că afară este o chestie foarte faină numită viață. Ei, profitând de teama virusului, mulți se vor refugia și mai mult în colivii și vor renunța, cum zice profesorul Miclea, la libertate, la dreptul de exprimare, la ei. Dacă știți din ăștia, încercați să-i salvați. Dacă nu vor să fie salvați, nu mai e problema voastră.

Pe de altă parte, cât de în siguranță ne putem simți într-o țară ATÂT de nesigură?

Sursă cover photo

This Post Has One Comment

Lasă un răspuns