Dreptul la tăcere

Dreptul la tăcere

Taci.

„Au murit oameni la Revoluție ca noi să ne putem exprima liber!” Ce nu înțelegem e că oamenii ăia au murit și pentru ca noi să putem tăcea liber. Tăcerea face și ea parte din exercițiul democratic. Să înveți să taci când n-ai nimic de zis e mai util decât a-ți transforma opiniile în curvele internetului. Dacă îți scoți părerile la produs pe orice subiect, nu te aștepta să fii luat/ă în serios când opinezi pe un subiect pe care chiar îl stăpânești. Supradoza de păreri dăunează credibilității.

Taci.

O manichiuristă cu păreri despre 5G îți va flutura prin față articolul 30 din Constituție, care îi asigură libertatea de exprimare. Toți sfertodocții care abia leagă două cuvinte și scriu legat toate cuvintele au învățat-o rapid pe asta cu libertatea de exprimare. Toată viața au citit doar etichete de șampon și un articol din Constituție. Poate nici pe ăla, doar au auzit de el. Asta îi face egali cu unul care a citit biblioteci, dar nu simte nevoia să abuzeze de Articolul 30, punctul 1 din Constituția României.

Taci.

La fel de valabil și pentru un tânăr rebel care îl citește pe Jean-Jacques Rousseau și a semnat contractul social al împroșcării cu idei. Și crede că absolut toate ideile sale trebuie să prindă viață prin opinii, că altfel nu e un membru de vază al cetății. Sau vaza cu flori intelectuale care apare în fiecare dimineață pe wall-ul unei corporatiste sofisticate, alături de un citat profund scris la beție de un autor necunoscut. Sau neînțelesul care nu-și găsește locul în lumea reală și singurul lui refugiu e vastul internet, care primește cu biții deschiși toate opiniile. O bună parte din serverele de pe toată planeta sunt ocupate cu opinii. Câmpii întregi de servere cu opinii. Imaginați-vă asta și tăceți.

Tăceți.

Dacă n-am învățat arta tăcerii acasă sau la școală, o puteam învăța din filmele americane. Încă din copilărie ni s-a introdus cu pipeta în creier picătura hollywoodiană: „You have the right to remain silent.” Tăcerea este consfințită în multe dintre sistemele legale ale lumii și asigură dreptul individului de a refuza să răspundă întrebărilor forțelor de ordine sau justiției. Cu alte cuvinte, la fel cum opinia e garantată prin Constituție, și tăcerea e reglementată prin lege. Și chiar dacă asta ți se pare un bullshit, legea bunului simț ar trebui să te oprească să emiți păreri pe toate subiectele, în toate domeniile.

Într-o lume în care toată lumea vorbește fără noimă, tăcerea e o virtute. Într-o etapă a involuției prin vorbire deșănțată, ar trebui să revenim la filmul mut. Facebook-ul mut. Internetul mut. Tot americanii au expresia „awkward silence”. Tăcerea nu e ciudată, ci poate fi cathartică.

Tăcem.

Sursă cover photo

Lasă un răspuns