Mic tratat de furt la români

Mic tratat de furt la români

Cinci cetățeni de etnie rromă au fost surprinși cu drona în timp ce „împrumutau” niște materiale de pe șantierul drumului expres Craiova-Pitești. Este extrem de trist că am ajuns în acest punct al involuției românești. Să nu mai poți tu, ca român, să „faci rost” de chestii, că te trezești cu drona peste tine, este ca un baros al realității care lovește în filonul național.

Ce urmează? Să nu se mai facă șmenuri în Parlament, de teama dronelor? Să nu se mai riște oamenii la învârteli prin instituțiile publice, că nu se știe niciodată când apare o dronă la geam? O să dispară Sfânta Treime a literei „C” – ciupelile, ciubucurile și combinațiile? Adică am ajuns să ne civilizăm cu drona? Asta nu-i treabă, la poporul ăsta sărac, dar cinstit. Pentru că românul nu fură.

Românul nu fură, face rost.

„Bă, de unde ai parfumul ăsta?”

„Am făcut rost de el.”

„L-ai luat de la băieți?”

„Nu.”

„L-ai primit cadou?”

„Nu.”

„L-ai găsit pe jos?”

„Nu.”

„L-ai furat?”

„NU, AM FĂCUT ROST DE EL!”

În codul relelor maniere românești e prevăzut că NICIODATĂ nu se întreabă despre proveniența unui lucru despre care se crede că are origini dubioase. Nu este elegant să insinuezi că românul ar fi hoț, când el e doar cel mai mare făcător de rost din lume.

Românul nu fură, împrumută. Există două tipuri de împrumuturi: cel de oameni normali, în care se returnează datoria, și împrumutul românesc, adică permanent. Românul împrumută de tot pentru că sigur i se cuvenea lui acel obiect, doar că lumea e prea limitată ca să înțeleagă.

Românul nu fură, face un șmen. Când țara asta rămâne cu rezervorul gol și e pusă pe avarii pe un loc rezervat persoanelor cu handicap, se face plinul de șmen. Cum se întâmplă asta? Se pun mai mulți români să spună deodată „am făcut un șmen, boss” și România funcționează din nou. Pentru că România funcționează cel mai bine pe bază de șmen, am încercat să punem cinste în rezervor și nu ne-a ieșit.

Românul nu fură, îi pică. Deasupra țării e tot timpul un nor din care pică lucruri: ceasuri, mașini, contracte cu statul. Este un fel de nor al abundenței. E strigător la cer să crezi că s-a furat, când de fapt doar s-a picat. Poți judeca un român căruia i-a picat în curte un reactor nuclear? Nu poți, că așa a vrut norul.

Românul nu fură, ciupește. În țara asta se ciupesc mai mulți bani decât funduri și poate de aia o ducem atât de bine. Cu o ciupeală mică toți suntem datori și nu vreau să mă ciupesc, ca să mă trezesc la o realitate fără ciupeli.

Românul nu fură, se descurcă. „M-am învârtit de-o mașină”, „M-am învârtit de-o casă”, tot timpul ne vom învârti de ceva. Dacă faceți suficientă liniște, veți auzi români care fac piruete.

Românul nu fură, face un ciubuc. Turcii au inventat ciubucul, iar românii l-au perfecționat. Termenul ăsta poate avea atât de multe înțelesuri în limba română, dar cel mai bine funcționează ca antonim pentru furt.

Românul nu fură, are o cunoștință. Țara asta e compusă din oameni care cunosc oameni, care pot să rezolve chestii. Populația reală a României e dublă, pentru că fiecare dintre noi are un alt român însărcinat cu rezolvarea de lucruri.

Ideea e că în țara asta nu se fură, doar mai dispare câte ceva fără urmă. Și ce, e vreo problemă? La fel cum oamenii mor, lucrurile dispar, așa funcționează Universul.

Lasă un răspuns