România pute a nepromovare

România pute a nepromovare

M-aș droga cu mirosul de vinete coapte de pe scara blocului. L-aș băga într-o pungă și aș trage cu nesaț, să-mi ajungă până în ultima celulă. Aș vrea să-mi pută sufletul a vinete.

Aș băga mirosul de casă veche, de la țară, într-o sticlă și l-aș bea ca ultimul alcoolic nostalgic. Mi-aș păta cămașa cu miros de bucătărie de vară și m-aș îmbăta cu mirosul de pat din ăla vechi și plapumă atât de groasă, că îți rupe spatele. M-aș trezi din beție cu miros de fân.

M-aș îmbăia în miros de slănină prăjită. Aș sta în fum până m-aș asigura că nu mai există particică de fibră textilă neimpregnată. Apoi, mi-aș mirosi hainele cu pofta unui fumător care s-a lăsat și simte pentru prima dată fumul.

Aș sta într-un service auto de cartier până m-aș murdări de miros. Aș face multi-layering cu mirosurile de acolo. Sunt genul ăla de ciudat căruia îi place mirosul de combustibil, de ulei, de tot ce-i mai bun într-o casă sau într-un motor. Iar service-ul de cartier miroase a România în care „se rezolvă, boss”.

Mirosurile copilăriei. Mirosul de pită în ou de sâmbătă dimineața. Mirosul de haine după o zi de joacă. Mirosul de mâini pătate cu nuci. Mirosul după ce ai căzut din copac. Mirosul unei julituri. Mirosul de rufe spălate cu săpn cu sodă și uscate la soare. Mirosul de vată pe băț.

România miroase și a autobuz, vara. România miroase și a autobază. România miroase a zacuscă sau a pălincie. România miroase a vin de casă și a cozonac, dar România miroase și a naftalină. România miroase a țigări Carpați.

Am făcut călătoria asta olfactivă pentru că am descoperit că România poate mirosi și altfel. Adică, la fel, dar atfel, știți cum zic? Cineva a băgat România în niște sticluțe de 50 de ml de parfum și nu știe nimeni despre ele. Cel puțin, eu nu știam și nici cei din jurul meu. Iar dacă în doi ani, mesajul nu a ajuns la niște tineri din publicul țintă, ăștia care au creat parfumurile au o problemă.

De centenar, au fost create două parfumuri care surprind spiritul României. Se numesc „Essence de Roumanie” și n-am crezut că ceva ce are România pe etichetă poate mirosi atât de bine. Ăsta e defectul profesional de popor: nici măcar noi nu ne vedem bine, cum să ne vadă alții? Treabă românească, sigur e de mântuială.

Am primit de ziua mea parfumul bărbătesc „ROMAN” (nu înțeleg de ce nu ROMÂN, mi se pare o greșeală de branding, dar sigur știu mai bine cei care l-au creat), care are următoarea descriere, furată de aici:

ROMAN exaltă mirosul pielii, cu inflexiuni proaspete și pronunțate de cetină de brad, iarbă proaspăt cosită, floare de cimbru de Carpați, lemn pregătit pentru sobă, piele argăsită și câteva flori de lămâiță desprinse din cununa unei nunți tradiționale.

După ce l-am purtat, varianta mea e așa: miroase a piele din aia muncită, după o zi de coasă, miroase a dimineață după o noapte grea sau a noapte după o dimineață începută cum trebuie, miroase a român dintr-o bucată. Seamănă cu linia „Leather” de la Tom Ford, dar are personalitatea lui. Întoarce capete și naște întrebări, atât de la femei, cât și de la bărbați.

Despre varianta feminină, IA, am înțeles de la cei care mi-au făcut cadoul că miroase ca într-o bucătărie de vară în care s-a scos din cuptor un cozonac. Abia aștept să îl miros! De preferat, pe o femeie.

De ce am consumat atâtea cuvinte în articolul ăsta? Pentru că parfumurile astea exprimă perfect spiritul românesc: am făcut și noi ceva bun, dar ne-am băgat picioarele în promovare. Bă, suntem atât de proști, că nici când ne iese ceva nu știm să ne dăm mari. Păi, bă, parfumurile astea trebuiau să dea tonul la miros în țara asta. Toți cei care știu doar „Acqua di Gio” ar trebui să-și dorească să miroasă a România. Ar fi trebuit să ni le facem cadou, să le dăm străinilor, să le purtăm cu mândrie. Dar nu, au trecut fucking doi ani și aflăm de ele din întâmplare.

România pute. A nepromovare.

This Post Has One Comment

  1. cartus

    N-au avut si ei bani de ceva colorant? Pare sa fie culoarea aia pe care o avea after-shave-ul lui tata din anii 80, luat de la drogheria din colt. Si sticla pare ieftina…dar asa suntem noi, ieftini.

Lasă un răspuns